De ce îi iubim pe musulmani

Home  /  Ce ne face unici  /  De ce îi iubim pe musulmani

1. Dumnezeu îi iubește pe musulmani!

Musulmanii sunt iubiți de Dumnezeu în același fel în care El îi iubește pe toți oamenii, musulmanii sunt creați după chipul lui Dumnezeu (Gen 1:26-27Gen 1:26-27
Romanian: Biblia Cornilescu (1921; 2002) - RCB

26 Apoi Dumnezeu a zis: "Să facem om după chipul Nostru, după asemănarea Noastră; el să stăpânească peste peştii mării, peste păsările cerului, peste vite, peste tot pământul şi peste toate târâtoarele care se mişcă pe pământ." 27 Dumnezeu a făcut pe om după chipul Său, l-a făcut după chipul lui Dumnezeu; parte bărbătească şi parte femeiască i-a făcut.  

WP-Bible plugin
)
. Ca toți oamenii, musulmanii păcătuiesc și sunt lipsiți de slava lui Dumnezeu (Rom 3:23Rom 3:23
Romanian: Biblia Cornilescu (1921; 2002) - RCB

23 Căci toţi au păcătuit, şi sunt lipsiţi de slava lui Dumnezeu.  

WP-Bible plugin
)
. Ca pe toți oamenii, Dumnezeu îi iubește așa de mult încât L-a dat pe singurul Său Fiu pentru ca oricine crede în Isus să aibă viața veșnică (Io 3:16Io 3:16
Romanian: Biblia Cornilescu (1921; 2002) - RCB

16 Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică.  

WP-Bible plugin
)
.

2. Dumnezeu îi cheamă pe musulmani la Sine Însuși!

Dumnezeu ne-a făcut pe noi toți în așa fel încât să-L căutăm pe El. Aceasta îi include și pe musulmani. “El a făcut ca toți oamenii, ieșiți dintr-unul singur, să locuiască pe toată fața pământului…ca ei să caute pe Dumnezeu, și să se silească să-L găsească bâjbâind, măcar că nu este departe de fiecare din noi. Căci în El avem viața, mișcarea și ființa” (Fapte 17:24-31, în special 26, 30). La fel cum s-a întâmplat cu mine și cu tine, Dumnezeu a pus “în inima lor gândul veșniciei” ( Eclesiastul 3:11).

3. Musulmanii sunt aproapele nostru.

În Europa sau în Orientul Mijlociu, majoritatea covârșitoare a musulmanilor sunt oameni pașnici și ospitalieri.

4. Musulmanii sunt oameni ca noi!

Majoritatea musulmanilor sunt preocupați de aceleași lucruri de care suntem preocupați eu și cu tine. Vor să-și crească bine copiii, sunt preocupați de prevalența infracționalității și a pornografiei și lucrează din răsputeri ca să-și plătească facturile și să supraviețuiască. La fel ca și noi, cei mai mulți musulmani condamnă suferința umană și violența dintre popoare. La fel ca și mulți oameni din lumea noastră, o mare majoritate a musulmanilor tânjesc după pace, libertate, prietenie și o viață fericită.

5. Dumnezeu lucrează în mijlocul musulmanilor!

Mulți musulmani sunt receptivi față de Dumnezeu și de lucrurile spirituale. Din cauză că sunt temători de Dumnezeu și sunt conștienți de realitatea spirituală, musulmanii vorbesc adesea despre modul în care li S-a descoperit Dumnezeu prin vise și vedenii (vezi, de exemplu, Faptele Apd 10:1-8Apd 10:1-8
Romanian: Biblia Cornilescu (1921; 2002) - RCB

10 1 În Cezarea era un om cu numele Corneliu, sutaş din ceata de ostaşi numită "Italiana". 2 Omul acesta era cucernic şi temător de Dumnezeu, împreună cu toată casa lui. El făcea multe milostenii norodului, şi se ruga totdeauna lui Dumnezeu. 3 Pe la ceasul al nouălea din zi, a văzut lămurit într-o vedenie pe un înger al lui Dumnezeu că a intrat la el, şi i-a zis: "Cornelie!" 4 Corneliu s-a uitat ţintă la el, s-a înfricoşat, şi a răspuns: "Ce este, Doamne?" Şi îngerul i-a zis: "Rugăciunile şi milosteniile tale s-au suit înaintea lui Dumnezeu, şi El Şi-a adus aminte de ele. 5 Trimite acum nişte oameni la Iope, şi cheamă pe Simon, zis şi Petru. 6 El găzduieşte la un om, numit Simon tăbăcarul, a cărui casă este lângă mare: acela îţi va spune ce trebuie să faci." 7 Cum a plecat îngerul, care vorbise cu el, Corneliu a chemat două din slugile sale, şi un ostaş cucernic din aceia care-i slujeau în tot timpul; 8 şi, după ce le-a istorisit totul, i-a trimis la Iope.  

WP-Bible plugin
)
. Sunt nenumărate istorisiri despre vindecări făcute cu puterea lui Dumnezeu prin numele lui Isus. Un număr tot mai mare de musulmani tânjesc să afle mai multe despre lucrarea dramatică a lui Dumnezeu prin Isus.

6. Suntem înrudiți din punct de vedere spiritual

Toți musulmanii privesc la ‘Ibrahim’ (Avraam) ca la “strămoșul nostru” (Romani 4:1). Din moment ce cei care-L urmează pe Isus îl numesc pe Avraam “tatăl tuturor celor care cred” (Romani 4:11), aceasta ne face ‘verișori’! La fel ca și noi, musulmanii cred într-un singur Dumnezeu adevărat, Creatorul tuturor popoarelor.

7. Musulmanii prețuiesc Cartea noastră sfântă și Îl prețuiesc pe Isus.

Coranul recomandă specific adevărul din Torat (cărțile Legii, primele cinci cărți ale Bibliei), Zibur (Psalmii sau literatura sapiențială) și Injil (Evangheliile). Potrivit Coranului, Isus a fost trimis de către Dumnezeu pe pământ, i-a vindecat pe mulți în timpul lucrării Sale și se va întoarce să judece viii și morții.

8. Avem câteva lucruri de învățat de la musulmani.

Musulmanii iau foarte în serios lumea spirituală și, în general, sunt mai deschiși să discute chestiuni spirituale. Au un respect foarte mare pentru Dumnezeu și pentru puterea Sa. Musulmanii pun mare preț pe comunitate și pe loialitate. Ospitalitatea este foarte importantă pentru ei. Acestea sunt calități pe care cei mai mulți oameni din exterior le apreciază la prietenii lor musulmani.

9. Dumnezeu a făcut promisiuni strămoșilor lor.

Mulți musulmani îl privesc pe ‘Ibrahim’ (Avraam) ca strămoșul lor prin întâiul său născut, Ismael. Dumnezeu a făcut această promisiune lui Ibrahim: “Dar și cu privire la Ismael te-am ascultat. Iată, îl voi binecuvânta, îl voi face să crească, și îl voi înmulți nespus de mult; doisprezece voievozi va naște, și voi face din el un neam mare” (Geneza 17:20). Dumnezeu a împlinit această promisiune pentru că sunt 1,6 miliarde de musulmani în lume astăzi!

10. Dumnezeu a promis că musulmanii care Îl urmează pe Isus vor fi parte din marea gloată care este adunată în jurul scaunului de domnie al lui Dumnezeu.

Când Dumnezeu îi va aduna pe toți oamenii Săi la sfârșitul veacurilor, vor fi reprezentanți din fiecare grup etnic de pe cuprinsul pământului, “din orice neam, din orice seminție, din orice norod și de orice limbă, [stând] în picioare înaintea scaunului de domnie și înaintea Mielului, îmbrăcați în haine albe…[strigând] cu glas tare, și [zicând]: ,,Mântuirea este a Dumnezeului nostru, care șade pe scaunul de domnie…!” (Apocalipsa 7:9, 10)