Refugiații sirieni din Liban

Home  /  Event  /  Current Page

image002          ”Deși ne-am întors de câteva săptâmâni din Liban, imaginile și impresiile de acolo ne sunt încă proaspete în minte, ca și cum s-ar fi întâmplat ieri. Am fost împreună cu o echipă de nouă oameni, însoțiți de un membru al staff-ului, pentru a învăța mai multe despre munca lor cu refugiații sirieni. Principalul obiectiv a fost sprijinirea unui mic proiect școlar început într-una din taberele de refugiați din Liban.

         Spre deosebire de taberele mari și bine organizate din Turcia și Iordania, care primesc asistență guvernamentală și sprijin din partea organizațiilor internaționale, taberele din Liban sunt mici și în cea mai mare parte sunt inițiative ale refugiaților. Multe tabere sunt situate la 20 km de granița cu Siria. Am avut privilegiul să întâlnim și să cunoaștem oameni din aceste tabere. La finalul acelor zile, am rămas cu sentimentul că avem prieteni noi. Am plecat pentru a ajuta și am fost binecuvântați și încă peste măsură. Pe de altă parte, aveam să descoperim depre creștinii libanezi faptul că înțeleg responsabilitatea pe care o au față de cei peste un milion de refugiați sirieni care trăiesc în condiții îngrozitoare în țara lor.

          În prima zi când am ajuns în tabără, dis de dimineță, am fost șocați să vedem colibele primitive, încropite în grabă cu dușumea și bannere vechi. Cel puțin aveau sobe pe lemne cei mai mulţi dintre ei. Dar pentru că lemnul este rar, sunt folosite pentru foc tot felul de deșeuri din plastic, fapt care produce un miros acru ce se ridică deasupra taberei. Nimeni nu spunea nimic despre asta, însă cu toții ne gândeam: cum poate cineva să trăiască aici?

          Nu știam cum vor reacționa oamenii când ne vor vedea. Să ne prezentăm ca fiind invitați din Occident? Dacă ne vor întâmpina cu suspiciune? erau câteva din întrebările noastre, care s-au risipit rapid însă, odată cu prima invitație pe care am primit-o la ceai după doar câteva minute de când ne aflam acolo.

          Chiar și copiii din școală ne-au întâmpinat cu deschidere și curiozitate, încredere și recunoștință pentru orice fel de atenție pe care le-am acordat-o. Printre refugiați am întâlnit cinci profesori. Am fost încântați de angajamentul și dedicarea acestor profesori față de copiii din școală. Pe parcursul săptămânii am luat parte la orele de dimineață și am fost chiar implicați în susținerea unor lecții.

          În ciuda circumstanțelor dificile, refugiații și-au menținut demnitatea și mândria. Nu am întâlnit cerșetori, ba din contră, am întâlnit oameni foarte ospitalieri și generoși cu noi. Am oferit un program copiilor, am avut conversații spontane în engleză cu adulții, am oferit un program numit ”Beauty Afternoon” pentru femei și am ajutat alte organizații să distribuie ajutor umanitar. De două ori ne-am întâlnit în grupuri mici pentru a învăța arabă de la sirienii care ne ajutau cu traducerea. Cu alte cuvinte, am fost acolo în postura de oameni care învață.

          image001În timpul petrecut, am auzit multe povești dramatice de la oameni care au pierdut totul, de la locuințe, până la membrii familiei care au murit din cauza războiului. Auzind aceste istorisiri, ne-am dat seama că nu nevoia materială e cea mai importantă pentru acești oameni. Ei și-au pierdut orice speranță și nădejde. Mulți dintre ei nu mai așteaptă nimic bun de la viitor. Ne-au spus: ”Suntem uitați și abandonați de Dumnezeu și de oameni”. Acești refugiați au nevoie mai mare decât orice de oameni care să stea lângă ei, să sufere și să spere împreună cu ei la un viitor mai bun pentru ei, poporul lor și țara lor. În cele două săptămâni petrecute alături de ei, putem spune că asta a fost cea mai mare contribuție pe care am putut să o aducem. I-am ascultat, am plâns și am râs împreună. Ne-am împartășit viața.

          Pentru noi, refugiații sirieni au acum nume și fețe. Le știm poveștile și viața. Despărțirea de copii, profesori și alți oameni din tabără a adus lacrimi de ambele părți. Ne-am simțit privilegiați pentru că am avut ocazia să cunoaștem atâția oameni prețioși. Înapoi acasă, în Germania, suntem adesea întrebați cum pot fi ajutați oamenii aceștia cel mai bine. Cu siguranță că se pot strânge fonduri care să ajute funcționarea mai bună a școlii, de exemplu. Dar pe lângă ajutorul material, e nevoie de oameni care să fie dispuși să investească pe termen lung. Acolo oricine poate ajuta, indiferent de background-ul profesional. Sunt multe oportunități de a dezvolta proiecte durabile și de a fi o binecuvântare pentru sirieni. Mai mult decât o calificare profesională, e nevoie de disponibilitate de a sluji pe termen lung într-un mod creativ, plin de dragoste și compasiune.”