Valorile Frontiers: Supremația lui Hristos peste toate lucrurile

Home  /  Circulară  /  Current Page


           Vă amintiți valoarea de căpătâi a Frontiers? Supremația lui Hristos peste toate lucrurile…  “Ne punem toată nădejdea în puterea, gloria și poziția lui Isus căruia Dumnezeu I-a dat toată autoritatea asupra oamenilor, domniilor și stăpânirilor. Aceasta ne transformă închinarea, ne determină ascultarea și ne smerește în slujba Sa. Ne conduce spre o neobosită căutare a persoanei lui Isus.” Nu știu ce gândiți voi, dar mie această valoare îmi ridică cele mai mari spaime și cele mai mari nădejdi. Spaimă pentru că îmi cere abandonul total, nădejde pentru că din această lepădare de sine vine viața nouă, care nu cunoaște putreziciune.

Dar cum ajungi să Îi supui lui Hristos toate lucrurile? Cum ajungi să Îl mărturisești ca Domn și Împărat? Cum ajungi să cazi de acord cu faptul că autoritatea Sa este, dintre toate, cel mai bun motiv al tău și al oricui de a fi împăcat cu viața și de a veni în întâmpinarea ei așa cum a gândit-o Dumnezeu?  Cum ajungi să renunți la lene, la ura de sine, la ura de altul, la risipa anilor tăi cei mai buni, la durerea rănilor trecute, la ziduri, la deznădejde, la întuneric? Și cum ajungi să sărbătorești lucruri atât de grele și de scandaloase, vorba lui Steinhardt, ca trăirea prin har – singura pâine, singura apă, singurul aer- și apoi prăvălirea acestui har peste alții, de aproape sau de departe, de pe strada ta sau din țările musulmane?

valori

Răspunsurile la aceste întrebări sunt puține. Puține, pentru că sunt taine dezvăluite pelerinului pe cale. Puține pentru că puțini sunt cei ajunși în aerul tare al unei intimități stabile, temeinice cu Isus. Puține, pentru că adevărul nu e complicat, e numai greu, teribil de greu de primit. În ultimă instanță, supremația lui Hristos este o stare de lucruri care se petrece supranatural. Mai întâi o experimentăm, ne scăldăm în ea, o respirăm, o încorporăm, iar mai apoi o extindem, o dăm mai departe, o mărturisim și o împărtășim. O experimentăm:

  • când ne înțelegem dependența de Dumnezeu prin rugăciune, descoperind în spatele nimicniciei noastre, pitită ca un dar de mare preț, plinătatea generoasă lui Hristos care nu numai acoperă, nu numai desăvârșește, nu numai întregește, ci este totul în tot
  • când ne bucurăm de gloria Sa în închinare, plecându-ne până la pământ cu inima ușoară și încrezătoare de copil care se lasă îngrijit și călăuzit fără angoase și fără trufii, încântați că există Dumnezeu!, zdrobiți, dar liberi ca, vorba lui Lewis, niște cerșetori veseli aflați la mila unui Stăpân atoatebun
  • când umblăm în Duh, fără a-I adormi șoapta care ne invită la viață și care ne cheamă să pășim pe ape în întâmpinarea lui Hristos, fără a-L întrista, ci ascuțindu-ne auzul la fâlfâirea aproape timidă, dar atât de decisă și de trainică și de binevoitoare a aripilor Sale, mai decisă și mai trainică și mai binevoitoare decât soarele de pe cer
  • când ascultăm de poruncile lui Dumnezeu din Biblie. Nu pentru că vrem să stăpânim viața, ci pentru că nu o putem stăpâni. Nu pentru că vrem să ne aparțină viața, ci tocmai pentru că ea nu ne aparține. Ea i se supune Unuia singur, Dătătorului ei.

Iar de extins, o extindem:

  • când demonstrăm dreptatea, pacea și bucuria Împărăției în viețile noastre
  • când proclamăm Evanghelia celor pierduți, celor înstrăinați de Tatăl
  • când plantăm Biserici, mutând frontierele mai aproape de marginile pământului și lărgind Împărăția care va să vie și care a și venit.

Cuvinte știm o grămadă. Le răsucim în gură și le scuipăm cât de cât potrivit. Doară am auzit atâtea predici, avem atâtea informații religioase despre acest Isus. Dar nu putem mima supunerea în fața Lui prin declamații zgomotoase nesusținute de viețile noastre, nu ne putem preface că Îi aparținem, că Îl înălțăm și Îl prețuim mai mult decât pe noi înșine, cu familiile și cu națiunea noastră cu tot. Roadele ne dau de gol. Cine nu experimentează supremația lui Hristos, nu o poate extinde, pentru că de la el nimeni nu are ce da.

Iată de ce eu personal iubesc radicalitatea lucrării pentru musulmani. Lucrurile sunt atât de intense, viața fizică pare să amenințe și chiar amenință viața spirituală, moartea ți se dezvăluie în mod acut ca fiind la o aruncătură de băț, așa cum este ea mereu de fapt, și nu mai este timp de joacă. Să fii pocăit nu mai ajunge. Trebuie să fii al lui Hristos. Tăria, clarviziunea de a gestiona și totuși de a iubi, infinit iubi, ființa omenească cu resorturile ei în același timp gingașe și agresive, marile taine ascunse în fiecare viață de om, dar ascunse cu țârâita și parțial astfel încât nicio viață de om cu excepția vieții lui Hristos să nu spună întreaga poveste, toate astea sunt peste puterile oricărui om și ale oricărei comunități și ale întregii umanități, dacă tot stăm să vorbim. În asemenea chemări, în asemenea provocări, în trăitul acesta pe muchie de cuțit, ori apare Hristos și stăpânește toate lucrurile, ori nu. Și dacă nu, atunci un mare nu, un mare, negru nu se așterne peste toate.

Vino, Doamne Isuse, în fiecare neam și în fiecare om. Vino, Doamne Isuse…

Oana C.