Awanii sunt un grup etnic care numără peste 600,000 în India şi alte 4,7 milioane în Pakistan. Awanii vorbesc urdu. Majoritatea awanilor pretind că sunt descendenţi a lui Qutb Shah, un general din armata lui Mahmud din Ghazni, el însuşi un descendent al lui Ali, verişorul şi ginerele lui Mahomed. Se spune că Qutb Shah şi patru dintre copiii săi l-au însoţit şi ajutat pe Mahmud în primele sale cuceriri din secolul al XI-lea, teritoriile care astăzi formează Afganistanul, Pakistanul şi Nordul Indiei. În semn de recunoştinţă pentru serviciile şi vitejia lor, Mahmad i-a oferit lui Qutb Shah şi fiilor lui titlul de Awani adică “ajutor”.
Awanii au o puternică tradiţie marţială și sunt renumiţi pentru curajul lor. Ei au fost printre cei pe care britanicii i-au considerat a fi o “rasă marţială” (o denumire dată de oficialităţile Indiei Britanice pentru a descrie popoarele care erau percepute a fi războinice prin natura lor și foarte agresive în bătălii și care aveau curaj, loialitate, autonomie, forță fizică, rezistenţă şi tenacitatea în luptă). Britanicii au recrutat masiv războinici din această “rasă marţială” în armata colonială, aceştia făcând parte din nucleul grupului musulman recrutat în timpul primului şi celui de-al doilea Război Mondial.
Motive de rugăciune
- Rugaţi-L pe Dumnezeu să cheme oameni care sunt dispuşi să meargă în India şi să Îl mărturisească pe Hristos awanilor.
- Să Îl rugăm pe Dumnezeu să Se descopere awanilor prin vise şi viziuni.
- Să Îi cerem Domnului să îngăduie ca Evanghelia să fie dusă mai departe cu putere în rândul acestui popor.