Istoria noastră

Home  /  Cine suntem  /  Istoria noastră

În 1982, trei întrebări au stăpânit gândurile fondatorului Frontiers, Greg Livingstone:

  1. De ce sunt musulmanii excepția răspândirii Veștii bune despre Isus în lumea întreagă?
  2. Ce intenționează Dumnezeul Bibliei să facă în această privință?
  3. Cum se pot închega primele adunări de credincioși născuți musulmani acolo unde nu există nici una în prezent?

Livingstone a crezut că este nevoie de o nouă organizație care să ajute la găsirea răspunsurilor la aceste întrebări – o adunare larg împletită de echipe pline de oameni care cred că Dumnezeu poate să le folosească viețile ca să aducă nădejde în Hristos musulmanilor. Greg s-a gândit să numească această nouă agenție…A v a n t – G a r d e. Din fericire, această denumire nu a fost agreată de nimeni în afară de Greg, așa că noua agenție a debutat ca Frontiers.

Acum, aproape 30 de ani mai târziu, Frontiers a trecut prin niște schimbări radicale. Organizația a devenit internațională și sunt ceva mai mulți lucrători din afara Statelor Unite decât dinăuntru. Aceste birouri pregătesc și trimit echipe Frontiers noi din America de Nord, Asia, Europa, America de Sud și Africa. Aproximativ 200 de echipe Frontiers Îl împărtășesc acum pe Isus în peste 40 de țări musulmane. De când am început să slujim în mijlocul musulmanilor, Dumnezeu ne-a folosit în harul Său ca să pornim mai mult de 200 de adunări de credincioși născuți musulmani.

Echipele noastre trăiesc și lucrează în multe regiuni din lumea musulmană, împărtășind nădejdea lor în Isus cu conducătorii și vecinii lor musulmani.

Lumea s-a schimbat semnificativ de când Frontiers a fost creată în 1982, însă două lucruri au rămas neschimbate:

  1. Musulmanii din Asia de sud în număr de peste 500 de milioane rămân încă practic neatinși de mesajul lui Isus. Încă nu au auzit de viața, moartea și învierea Sa.
  2. Dumnezeul Bibliei nu a uitat de musulmanii aflați în aceste zone greu accesibile; El ridică lideri de echipă și echipele lor care au disponibilitatea să facă sacrificiile necesare pentru a trăi în condiții extreme.

Ne place să credem că învățăm din greșeli de-a lungul anilor în așa fel încât să-i putem învăța pe alții din experiențele noastre…ca să facă greșeli noi, nu din cele vechi.

Privim cu anticipație la ziua în care nu va mai fi nevoie de munca noastră pentru că Isus va fi slăvit de membri din orice trib, de orice limbă și din orice națiune (Apocalipsa 5:9). Până atunci, ne punem nouă și punem liderilor de echipă potențiali întrebarea:

“Cum se pot închega primele adunări de credincioși născuți musulmani acolo unde nu există nici una în prezent?”