Hanif era un lider musulman experimentat. La fel ca și tatăl său, el a studiat Coranul mulți ani. Pentru comunitatea sa, şeicul Hanif era vocea și caracterul Islamului, un om respectabil, care înfăţişa ce înseamnă să fii un bun musulman.
Ceea ce nimeni nu ştia era faptul că dedicarea lui Hanif faţă de Islam era autentică, dar exista un gol adânc în sufletul său pe care Islamul nu a reuşit niciodată să îl umple.
Într-o noapte, Hanif a avut un vis în care Isus i-a vorbit, arătându-i un loc familiar lui și spunându-i să meargă acolo. Isus i-a arătat fața unui bărbat și i-a spus, “Du-te acum, și așteaptă sub copacul de lângă drum. Uită-te după acest om pentru că el este slujitorul meu. Îl vei recunoaște când îl vei vedea. Găsește-l, pentru că el îţi va da răspunsurile la toate întrebările tale despre Dumnezeu. ”
Hanif s-a trezit şi s-a îmbrăcat repede, s-a dus până la copacul pe care Isus i l-a arătat, s-a așezat și a așteptat. După mai bine de 12 ore, deznădejdea a început să încolţească în inima lui Hanif, când deodată a zărit fața omului pe care Isus i l-a arătat în vis.
Wafi a fost oarecum surprins să fie abordat de un şeic care să îi ceară atât de insistent să îi vorbească despre Isus. El a sugerat să meargă împreuna acasă la Hanif, pentru a putea vorbi în liniște. În câteva zile, atât Hanif cât și soția sa au experimentat ce înseamnă libertatea în Isus Hristos.
Din acel moment, Hanif a intrat într-un proces de învăţare şi ascultare a Cuvântului lui Dumnezeu și la rândul său, a ucenicizat alţi doi lideri, care plantează acum biserici într-o altă regiune a țării sale. El a simțit, de asemenea, cum Domnul îl cheamă într-o regiune musulmană mult mai provocatoare, unde a plantat șapte biserici.
(Versiune prescurtată a unei poveşti din cartea “Mişcări miraculoase” de Jerry Trousdale)