Adunându-şi şerveţelele şi sacii menajeri pe care tocmai i-a cumpărat, „Fernando”, lucrătorul Frontiers, avea în cele din urmă, un sentiment de împlinire. După ce toată dimineaţa a încercat zadarnic să programeze o întâlnire cu oficialităţile Serciviului pentru imigrări, a asigurat instalaţiile necesare pentru a menţine funcţionarea fără probleme a apartamentului familiei sale. Era doar miezul zilei. Aveau să urmeze şi alte succese.
În oraşul din Asia de Sud în care Fernando locuieşte, micile realizări trebuie să determine un salt înainte. Fernando şi echipa sa alcătuită din şase lucrători, se străduiesc să Îl facă cunoscut pe Isus celor 1,5 milioane de musulmani din oraş, care nu au întâlnit niciodată un creştin. Fernando era hotărât să se întoarcă la biroul guvernului, după masa de prânz, pentru a programa acea întâlnire. Fiului său îi lipsea viza necesară rămânerii în ţară şi de aceea, aspiraţiile lui de plantare de biserici erau în primejdie.
Ieşind din micul magazin şi păşind pe strada aglomerată, a simţit că îl trage cineva de mâneca hainei. Era un om scund, firav şi grav afectat de lipsa elementelor strict necesare existenței. Bărbatul, în mod evident, aparţinând mediului rural, era însoţit de soţia sa. Şi ea era firavă. Burqa ei neagră, decolorată de trecerea timpului, mărturisea faptul că şi ea cunoştea dificultăţile vieţii, ca şi bărbatul pe care îl urma cu credincioşie. Soţul i-a înmânat lui Fernando un bilet. Scris cu caractere native, cunoştinţele lucrătorului erau, acum, puse la încercare. Citind biletul, Fernando înţelegea că este o reţetă medicală. Unele lucruri sunt universale, se gândea el. Scrisul de mână nelizibil al doctorilor aparţine acestei categorii. Fernando şi-a scos telefonul pentru a suna la cabinetul medicului, vrând să înţeleagă care era nevoia acestui cuplu. Femeia de la celălalt capăt i-a explicat că cei doi au fost trimişi la oraş, pentru ca soţia să fie operată de cataractă. Din nefericire, clinica privată menţionată costa mai mult decât ei ar fi putut plăti. Așa că au plecat la Universitate, sperând că medicii de la clinica de acolo vor cere mai puţini bani pentru serviciile lor. La Universitate era mai ieftin, dar era în continuare mai mult decât îşi puteau ei permite.
Plimbându-se de-a lungul străzilor şi cerând ajutorul lui Dumnezeu, pentru cei doi apariţia lui Fernando a fost văzută ca un semn.
Membrii echipei lui Fernando își luaseră angajamentul că îşi vor trăi viaţa într-un mod radical, în așa fel încât comportamentul lor să mărturisească despre dragostea Salvatorului şi să deschidă oportunităţi pentru Evanghelie. Vizita la biroul de Imigrări putea aştepta până în următoarea zi.
Trei ore şi 50$ mai târziu, la Clinica Universităţii, Fernando se ruga împreună cu cei doi soţi pentru o intervenţie cu succes programată pentru următoarea zi. În timp ce le explica despre Dumnezeul căruia Îi slujea, Fernando avea o înţelegere mai clară a evenimentelor din acea zi. Dumnezeul pe care Fernando Îl slujeşte, declară în Proverbe 16:9 că “ Inima omului se gândeşte pe ce cale să meargă, dar Domnul îi îndreaptă paşii.”
Planurile de a transforma oraşul prin plantarea de biserici, sunt bine înrădăcinate în inima lui Fernando. Problema vizei trebuie rezolvată pentru a îndeplini aceste dorinţe. Totuşi, pentru astăzi, Dumnezeu a decis ca slujitorul Lui să iasă dintr-un mic magazin şi să le mărturisească despre dragostea Lui celor doi musulmani săraci şi istoviţi de la ţară.