“Chiar înainte de a auzi expresia “grup etnic neangajat“, am știut că vreau să-mi petrec viața alături de oameni care nu au avut șansa să audă despre Isus.
Această chemare nu s-a schimbat. De altfel, în doar câteva săptămâni, mă voi muta în Asia de Sud şi voi fi membra unei echipe noi de lucrători în cadrul unui grup etnic complet neangajat.
Să decid unde să merg a fost o adevărată provocare, un amestec al vocii lui Dumnezeu, vorbindu-mi destul de specific, combinată cu eforturile mele de a-mi da seama din mers ce trebuie să fac. Am stat de vorbă cu liderii bisericii și prietenii mei și am căutat activ alți oameni care să ardă cu pasiune pentru a merge în acele regiuni ale lumii unde alţii nu au fost. În Frontiers am găsit oameni cu care am început să ţin legătura şi pe măsură ce călătoriile noastre se intersectau, a început să se formeze o echipă care acum este gata să pornească la drum împreună.
Nu avem multe informaţii despre grupul etnic în mijlocul căruia vom trai și vom munci. Și, deși sunt unele lucruri pe care le putem planifica, știm că va trebui să fim foarte flexibili. În primele noastre săptămani sunt sigură că vom străbate pe jos împrejurimile, rugându-ne în acelaşi timp pentru cei care locuiesc în cartierele vecine. Vom încerca să vorbim cu localnicii şi vom face primii paşi în învățarea limbii. Poate chiar vom locui cu o familie de musulmani pentru aproximativ o lună. În acest timp vom descoperi care sunt familiile primitoare și deschise. Iar acest lucru va determina unde ne vom stabili baza.
Acum când suntem pe ultima sută de metri cu pregătirile pentru această călătorie extraordinară, ne dăm seama că sunt foarte multe necunoscute. Dar suntem încredinţaţi că Dumnezeu merge cu noi și înaintea noastră, şi că putem avea încredere în dragostea Lui pentru noi, și în dragostea Lui pentru toate naţiunile pământului.”
Sara, în drum spre Asia de Sud.