Ne plac poveştile de primă mână, fie că tragem cu urechea la ce se întâmplă în alte ţări, fie că vrem să gustăm din cultura lor. Povestea Libiei nu e una veselă, dar e una consistentă, la care nu ai când şi cum să te plictiseşti. Libienii au ieşit în 2011 de sub dictatura lui Gaddafi, trecând printr-o revoluţie, dar nu avea să îi aştepte ceva mult mai bun. Şi asta e partea la care noi, românii, putem rezona cu ei.
Situaţiile politice şi sociale de genul acesta îi fac pe oameni să înţeleagă de ce sunt în stare cu adevărat. Şi exact asta trăiesc libienii. Văd răutatea la cote maxime, dar văd şi bunătatea şi compasiunea pe care niciun context aspru nu le-o poate fura. Bunătatea şi harul se întâmplă departe de reflectoare, dar oamenii le trăiesc, pentru că-s din Dumnezeu şi pentru că nu ştiu altfel.
Următoarea carte pe care am ales-o pentru clubul de carte este În ţara bărbaţilor, de Hisham Matar. Vorbeşte despre Libia din cel mai bun loc, mijlocul unei familii. Pentru binele său, la vârsta de 9 ani, Suleiman este trimis în Egipt, la prietenul tatălui său care fusese expulzat împreună cu familia sa acolo. Şi „Egiptul nu a putut înlocui Libia.”.
Ne întâlnim să vorbim despre ce am citit joi, 8 şi 15 ianuarie 2015. Hai cu noi!